Interviu Tiberiu Florescu

Domnule Florescu, sporturile de auto-aparare sunt foarte raspandite pe intreg teritoriul tarii judecand dupa prezenta in numar destul de mare al salilor in care se poate practica un sport de auto-aparare, in special in marile orase. Daca imi doresc sa practic un sport de auto-aparare, cum pot afla care mi se potriveste cel mai bine si cum aleg clubul sportiv potrivit, in care sa practic un astfel de sport?

Pentru a afla ce ramura a autoapararii ni se portiveste cel mai bine, putem consulta statisticile pe care acum le avem la indemana printr-un click. Totul este ca intrebarea sa fie bine pusa, adica in functie de scenariul pe care il avem in vedere: apararea de agresori neinarmati, apararea de baston, de cutit, de arma de foc…

Apoi, sala se gaseste printr-o cercetare facuta in prealabil, de preferat printre cunoscuti, deoarece informatiile venite pe acesta cale sunt cele mai veridice, iar in cazul in care acestea nu exista, se gasesc pe net informatiile in prezentarile salilor pe care dorim sa le accesam sau printr-o perioada de proba, in care aspirantul se lamureste daca i se portiveste colectivul, metoda de lucru, antrenorul, conditiile salii, etc. De asemenea, este important ca sala sa fie una cat mai usor de accesat, tinand cont de trafic. Consider ca cel mai important aspect este ca in sala aleasa sa se practice sparringul la toate intensitatile, in functie de nivelul de pregatire.

Practicati arte martiale de peste 30 de ani. Care sunt motivele pentru care oamenii aleg sa practice un sport de auto-aparare?

Motivatiile pot fi variate, insa de obicei sunt legate de sentimentele de frica, nesiguranta, dorinta de protectie proprie si a celor dragi.Altii se apuca pentru diversitate/curiozitate. Apoi, pentru ca artele martiale contin un important efort cardiovascular, sunt multe persoane care se apuca de ele pentru slabire si pentru obtinerea unei forme si conditii fizice mai bune. Mai sunt copiii care sunt introdusi in aceasta ramura de catre parinti inca dinainte de a sti ce se intampla cu ei. Acestia, in cazul in care le vor continua dupa ce vor creste, vor avea propria motivatie, una dintre ele fiind cariera sportiva, dat fiind ca startul in disciplina respectiva este deja luat.

Vreau sa discutam despre nivelul de implicare la care trebuie sa ma astept in momentul in care ma decid sa practic un sport de auto-aparare. Mai exact, pot sa invat sa ma apar daca sunt atacat pe strada, dupa o luna de zile de antrenament?

Dupa o luna de pregatire, te bucuri daca nu mai faci febra musculara. Personal, nu cred in pregatirea de tip “workshop de weekend”, dupa care participantii sunt pregatiti pentru o confruntare extrema. Da, informatii teoretice se pot invata in scurta vreme, insa formarea automatismelor, inlocuirea unor reflexe cu altele chiar diametral opuse, formarea unei stari psihice necesare situatiei de lupta, dezvoltarea calitatilor fizice necesare aplicarii tehnicii si tacticii invatate cer timp si implicare sustinuta. Imi place vorba asta: “teoria ca teoria, dar practica ne omoara”. Nu exista pilula de autoaparare!

Domnule Florescu, cand am venit in sala in care antrenati in cadrul clubului sportiv “Combatant”, am vazut in timpul antrenamentului o atmosfera relaxata, in care se radea mult dar se lucra la fel mult. Trebuie sa am conditie fizica buna pentru a practica un sport de contact? Exista riscul sa fiu lovit sau accidentat in cadrul antrenamentelor?

Cred in bucuria sportului ales, in atmosfera placuta din grupul cu care ma antrenez. Cred in armonia dintre tensiune si relaxare. Trebuie facuta distinctia intre implicarea totala in momentul si activitatea prezente si incrancenare, crispare, “constipatie” atitudini de evitat in orice activitate abordata. Poti fi un sportiv foarte implicat si serios, dar cu zambetul pe buze.

Despre conditia fizica am mai spus ca este obligatorie. Toate executiile facute precis, cu maiestrie, timpul scurt de reactie, viteza de executie, impactul devastator, rezistenta indelungata la efort, rezistenta la durere, mobilitatea, coordonarea, echilibrul etc., au ca substrat o mare investitie de timp si munca. Sa ne-ntelegem! Nu exista scurtatura! Regret daca am spulberat un vis cu aceasta afirmatie, insa alegeti orice individ pe care-l admirati pentru preformanta sa si incercati sa aflati cata pregatire a investit ca sa ajunga la acel nivel!

Leonard Doroftei, campionul mondial de box amator si profesionist, are o vorba: “daca treci prin apa, te uzi”. Ar fi dubios sa nu fii lovit in cazul in care faci un sport de lupta. Totusi, aceasta trebuie sa se intample sub observatia antrenorului, pentru evitarea accidentarilor. In niciun sport nu exista eliminarea riscului de accidentare. In atletism sunt intinderi musculare, am vazut ochi vineti in baschet, gimnastii se confrunta cu tot felul de accidentari… lista poate continua.

Pentru ca antrenorul devine cel mai important in alegerea unui curs de auto-aparare, domnule Florescu, cursantii pot pune intrebari in cadrul antrenamentului? Pot fi “construite”ca sa spunem asa in cadrul antrenamentului, situatii de atac, scenarii in care auto-apararea este necesara?

Antrenorul vine cu un plan de antrenament, adica alcatuirea sedintei respective. Sigur ca se pot sugera scenarii de catre participanti, dar in conditiile in care au legatura cu lectia respectiva, altfel ar fi o harababura in care fiecare ar propune situatii de lupta iar antrenorul le-ar rezolva si astfel lectia nu-si atinge obiectivul. De asemenea, exista o ordine in predarea notiunilor. Se poate ca practicantului sa nu i se fi predat inca notiunile necesare rezolvarii unor situatii pe care le propune.

Exista totusi o situatie in antrenamentul de performanta, cand sportivul care ajunge la un nivel inalt de pregatire, concepe impreuna cu antrenorul planul de antrenament, tocmai din cauza ca intelege si recunoaste ceea ce ii diminueaza performanta si ce are nevoie sa contina lectia de antrenament pentru evolutia sa.

In eventualitatea unui atac pe strada, cei mai multi oameni “se pierd cu firea” ca sa spunem asa, frica pune stapanire pe tot corpul, ii determina sa se blocheze, riscand sa fie victime sigure. Cursurile de auto-aparare ma pregatesc atat din punct de vedere fizic pentru o situatie de atac, cat si din punct de vedere psihic?

Despre conditia fizica am vorbit mai sus.

Frica este un sentiment sanatos atat timp cat invatam sa-l tinem intre anumite limite. Acest lucru se realizeaza treptat in cadrul antrenamentului, prin expunere la ea. Datorita notiunilor insusite de-a lungul pregatirii apare si increderea in sine, ceea ce duce la diminuarea fricii si la aparitia sau cresterea curajului. Prin antrenament invatam sa ne acceptam frica si sa conlucram cu ea diminuandu-i controlul asupra noastra si crescandu-l pe al nostru asupra ei. Curajul apare doar in situatia in care simti frica. In rest nu este necesar.

Ce sfaturi puteti oferi oamenilor pentru ca acestia sa poata preveni eventuale atacuri pe strada?

Nu sunt adeptul unei stari perpetue de panica si stres, de viata traita cu frica-n san si cu privirea peste umar, insa nu cred nici intr-o neglijenta totala. Cred in starea echilibrata de prezenta necesara momentului si locului in care te afli la un moment dat. In rest, sugerez si eu atentie sporita in parcari cand te apropii de masina personala, cand se foloseste mobilul, cand se asculta muzica in casti si nu se mai aude ambientul, atentie la invitatia la furt (portofelul la vedere, geanta deschisa, bancnote pe jumatate iesite din buzunar, etc.), evitarea privirii directe, dar nu cu teama ci intr-un mod firesc si linistit. Atentie la vestimentatie si bijuterii pentru doamne si domnisoare, mai ales atunci cand nu sunt insotite.

Spor(t)!